Încredere - Transparență - Integritate - Protecție - Siguranță
—Dräger este „Tehnică pentru viață”. Promitem: Să respectăm oamenii și legile din toate țările, să fim corecți unii cu alții și să respectăm cele mai înalte standarde de integritate și profesionalism. Înainte de toate, ne propunem să facem tot ce ne stă în putință să prevenim tot ce ar putea pune în pericol încrederea clienților, a acționarilor, a partenerilor și a publicului general în noi. Produsele și serviciile noastre nu se pot ridica la înălțimea promisiunii decât dacă respectăm cu toții (angajați și parteneri de afaceri) Codul de conduită în afaceri.
Sistemul de management al conformității
—Conformitatea înseamnă mult mai mult decât simpla respectare a regulilor. Conformitatea este însăși baza întregii noastre activități. Sistemul nostru de management al conformității (Compliance Management System, CMS) cu legile de anticorupție, antitrust, antifraudă și pentru rezolvarea potențialelor conflicte de interese este împărțit în trei componente.
✋ Prevenire
de exemplu gestionarea riscurilor de conformitate, Codul nostru de conduită, instruirea și consilierea angajaților.
🕵 Depistare
de exemplu canalele de comunicare, cum ar fi Canalul de integritate Dräger, care facilitează raportarea încălcărilor într-o manieră sigură, sub protecția anonimatului.
👉 Reacție
de exemplu anchete interne asupra eventualelor abateri, urmate de măsuri clare. Obiectiv, corect și transparent.
Conformitatea suntem noi
—Conformitatea este parte integrantă a culturii de companie după care se ghidează managementul, conducerea superioară și angajații. Suntem conștienți de responsabilitățile care ne revin și ne comportăm ca atare. Avem obligația să procedăm corect, atât în spatele ușilor, cât și în public.

Inken Brand, Șefa Biroului de conformitate corporatistă din Lübeck, Germania:
Conformitatea merge mână-n mână cu activitatea transparentă și consecventă, ceea ce necesită adesea mult curaj. Gândirea în perspectivă, care are în vedere mai multe generații, este o trăsătură definitorie a companiilor de familie ca a noastră. Acest tip de gândire este și un „aliat” de nădejde, care ne ajută să lucrăm cu respectarea legilor și în armonie cu valorile companiei. Acest lucru mă motivează. Principiul nostru de bază, „Tehnică pentru viață”, ne reunește pe toți, indiferent de departamentul și de țara în care lucrăm.

Olga Maletz, Manager de conformitate regional pentru Africa, Asia și Australia:
În ce mă privește, conformitatea înseamnă să colaborez cu toți colegii la rezolvarea eventualelor probleme de respectare a legilor. Acest parteneriat se bazează pe încredere și ajutor reciproc, pe înțelegerea faptului că suntem cu toții răspunzători pentru conformitate, indiferent de funcția și de țara în care lucrăm. Contribuim cu toții la conformitate și la succesul acestui demers.

Alan Hernandez, Manager juridic, de conformitate și de confidențialitate a datelor, Mexic:
După părerea mea, esența conformității este integritatea. Integritatea înseamnă cinste, respect pentru ceilalți, conduită potrivită și responsabilă, control emoțional, respect de sine, loialitate, disciplină, consecvență și corectitudine în activitate. Totdeauna poți să ai încredere într-o persoană integră.

Sumiti Multani, Expert de conformitate regional pentru Africa, Asia și Australia:
Când vine vorba de conformitate, în primul rând mă gândesc la protecție. Protecție care ia trei forme diferite: protejarea valorii brandului Dräger, protejarea angajaților, respectiv protejarea clienților. Prevenirea și depistarea timpurie sunt foarte importante. Prioritatea esențială este protejarea intereselor tuturor părților implicate și a valorii brandului Dräger. Aceasta este preocuparea principală a echipei de conformitate. Protecția se referă și la investirea inteligentă a resurselor, astfel încât interesele tuturor celor implicați să fie apărate. Acest lucru ne ajută să dobândim și să consolidăm încrederea oamenilor în companie și în integritatea noastră, încredere care este esențială.

Ildiko Szabados, Manager financiar de țară și Responsabilă cu conformitatea în Ungaria:
Eu văd conformitatea ca pe încrederea care are drept fundament valorile mele. Încrederea are un rol important în toate domeniile vieții. Este esențială pentru crearea și dezvoltarea unor relații bune cu clienții. Dacă respectăm regulile, inspirăm încredere. Importanța încrederii este imposibil de exagerat.

Carolina Siniscalchi, Manager juridic, de conformitate, de confidențialitate a datelor și de reglementare în Brazilia:
Pentru mine, conformitatea înseamnă să procedezi corect chiar și atunci când nu se uită nimeni la tine. Așa că am ales cuvântul „integritate”.

Chayakot Sirigul, Manager de calitate și reglementare, responsabil de conformitate, responsabil cu confidențialitatea datelor în Thailanda:
Dacă mă întrebați pe mine, conformitatea înseamnă, înainte de toate, corectitudine. Aceasta inspiră încredere. Drept urmare, văd conformitatea ca sinonimă cu încrederea.

Stefan Dräger, Președinte al Comitetului Executiv
Nu să închizi ochii, ci să abordezi și să rezolvi problemele. Aceasta este aspirația noastră.
Canale de comunicare sigure, de încredere
—Este important să abordăm deschis greșelile pe care le facem. Numai așa putem să luăm măsurile potrivite și să punem la încercare procesele companiei. Conformitatea eficientă presupune canale de comunicare sigure și de încredere – pentru angajați și pentru partenerii de afaceri, dar și pentru acționari. Politica de conformitate poate să fie extraordinară, dar nu va funcționa decât dacă toată lumea își cunoaște responsabilitatea individuală de a acționa cu integritate.
Toți angajații pot pune întrebări managerilor și echipelor responsabile de coordonarea eforturilor de conformitate, cum ar fi Biroul de conformitate al corporației și celelalte contacte din rețeaua de conformitate la nivelul întregii companii. Aceleași posibilități sunt valabile dacă cineva descoperă un punct slab sau o situație care poate duce la acțiuni ilicite.
Raportarea preocupărilor
—Luați atitudine! Ne pasă.
—
Responsabilitatea presupune caracter.
Câteodată nu este ușor să discuți despre potențialele greșeli și eșecuri. Trebuie să depășim acest blocaj. Trebuie să aveți curajul să atrageți atenția asupra potențialelor încălcări ale principiilor companiei, ale Codului de conduită Dräger sau ale legislației. Aceasta face parte din responsabilitatea dumneavoastră de a lucra cu integritate. Discutați problema cu managerul sau responsabilul de conformitate. Alternativă: utilizați cu încredere Canalul de integritate Dräger. Acesta poate fi accesat de oriunde (anonim, dacă preferați).

Urmăriți cu atenție. Analizați. Luați atitudine.
Nimeni nu știe mai bine decât dumneavoastră ce se întâmplă în mediul în care lucrați. Ca atare, Dräger are nevoie de sprijinul dumneavoastră. Poate că „mereu a fost așa”, dar acest lucru nu înseamnă că totul este în regulă. Observați o potențială încălcare a principiilor de afaceri ale Dräger, a codului de conduită al companiei sau a legislației în vigoare? Vorbiți cu managerul sau cu responsabilul de conformitate. Alternativă: utilizați Canalul de integritate Dräger. Acesta poate fi accesat de oriunde (anonim, dacă preferați).

Niciodată nu e prea târziu.
Depinde de dumneavoastră. Indiferent cât de gravă vi se pare situația, trebuie să raportați orice suspiciune de încălcare a principiilor Dräger, a codului de conduită sau a legislației. Așa contribuiți la identificarea pericolelor la adresa reputației și a bunăstării Dräger. Mai mult, puteți să preveniți problemele, înainte să fie prea târziu. Dacă aveți suspiciuni privind o încălcare a normelor, discutați direct cu managerul dumneavoastră sau cu responsabilul de conformitate. Alternativă: utilizați Canalul de integritate Dräger. Acesta poate fi accesat de oriunde (anonim, dacă preferați).

Accesibil nonstop, de oriunde.
Compania Dräger este hotărâtă să învețe din greșeli pentru că și acest lucru face parte din conformitate. Dräger oferă opțiuni de raportare sigure și de încredere, ca rapoartele dumneavoastră să ajungă la cei avizați. Dacă observați potențiale încălcări ale principiilor de afaceri ale Dräger, ale codului de conduită sau ale legislației în vigoare, puteți discuta oricând cu managerul dumneavoastră sau cu persoana de contact de la Dräger. Canalul de integritate Dräger (canalul de raportare prin web) este mijlocul prin care oricine (angajat, client, partener de distribuție sau furnizor Dräger) poate raporta activitățile suspecte, la orice oră. Nu contează unde sunteți: puteți să accesați o căsuță poștală securizată și să comunicați cu experți în conformitate, fie anonim, fie cu nume.

O opțiune reală.
Dacă suspectați vreo abatere, suntem gata să vă ajutăm. Dacă observați o încălcare potențială a principiilor de afaceri ale Dräger, a codului de conduită sau a legislației în vigoare, anunțați-ne. Alegeți modalitatea care vă convine cel mai mult. Mai presus de orice, Dräger vrea să vă ofere posibilitatea de a vorbi deschis cu managerul sau cu persoana de contact de la Dräger. Dacă considerați că o asemenea discuția ar putea părea nepotrivită, recurgeți la raportarea prin web: utilizați Canalul de integritate Dräger. Această cale este deschisă nonstop tuturor: angajaților, clienților, partenerilor de distribuție și furnizorilor Dräger. Nu contează unde sunteți: puteți să accesați o căsuță poștală securizată și să comunicați cu experți în conformitate, fie anonim, fie cu nume.
Întrebări frecvente
—Principiile noastre
—
Codul nostru de conduită
Codul nostru de conduită în afaceri (Principii de conduită în afaceri) descrie valorile și responsabilitățile pe care ni le asumăm ca membri ai societății, ca parteneri de afaceri și la locul de muncă. Tot personalul Dräger - de la angajați și manageri la membrii Comitetului Executiv - trebuie să cunoască Codul nostru de conduită (Principii de conduită în afaceri) și să-l folosească pentru a-și orienta acțiunile, astfel încât să ia decizii corecte.

Codul nostru de conduită pentru partenerii de afaceri
Este esențial ca noi și partenerii de afaceri să adoptăm aceleași valori și principii și să ne comportăm ca atare. Codul nostru de conduită pentru partenerii de afaceri descrie așteptările pe care le avem de la partenerii noștri de afaceri.

Declarația de principii privind respectarea drepturilor omului
"Declarația noastră de principii privind respectarea drepturilor omului" explică așteptările noastre de la angajați și parteneri de afaceri. Nu dorim doar să ne formulăm valorile, ci și să asigurăm implementarea lor în activitatea noastră zilnică. Descriem modul în care identificăm riscurile și măsurile pe care le luăm pentru a preveni încălcările drepturilor omului în primul rând."
Subiecte conexe
—
Sustenabilitate

Istoricul companiei

Profilul companiei
Contactați Dräger
—
Moislinger Allee 53–55
23558 Lübeck, Germania
Nonstop la dispoziția dumneavoastră.
