Îmbunătățirea procesului de separare a pacienților ventilați
—Atunci când unui pacient i se administrează tratament de respirație artificială, strategia obișnuită este cea minim invazivă, cu cea mai scurtă durată, pentru a preveni deterioarea stării plămânilor și alte complicații. Concret, pacienții ventilați vreme îndelungată se pot obișnui cu ventilatorul atât de mult, încât separarea devine o problemă majoră. Fiecare pacient ventilat necesită separare treptată, iar protocoalele de separare sunt bune candidate la automatizare. Dräger SmartCare®/PS este un protocol clinic automat, integrat, conceput pentru a scurta procesul de separare – ca pacientul să beneficieze de rezultate mai bune, iar personalul medical să fie mai puțin ocupat.
Dräger SmartCare/PS
—
Îmbunătățirea rezultatelor pacienților
Dräger SmartCare/PS analizează continuu mecanica și modelele m de respirație ale pacientului și caută fără încetare situațiile potrivite pentru a stimula organismul pacientului să respire spontan și să renunțe la ventilator. Un test clinic randomizat, efectuat în mai multe centre din Europa a demonstrat că SmartCare/PS reduce timpii de separare cu până la 40% și timpii de ventilație cu până la 33%.1 Acest lucru poate duce la rezultate mai bune pentru pacient și poate să reducă riscul complicațiilor asociate cu ventilatorul. S-a demonstrat că utilizarea SmartCare/PS dă rezultate similare cu prezența câte unui specialist de terapie intensivă pentru fiecare pacient (raport 1:1).2 Prin reducerea timpului petrecut la ATI, SmartCare/PS poate reduce și costurile îngrijirii.

Cum funcționează SmartCare/PS?
SmartCare/PS se poate folosi la pacienții adulți și pediatrici, care au fost ventilați mecanic mult timp. Pe baza parametrilor monitorizați (f,Vt, etCo2), pacientul este clasificat ca fiind ventilat normal, ventilat insuficient, hipoventilat, hiperventilat, hiperventilat inexplicabil, tahipnee sau tahipnee severă.
SmartCare/PS supervizează procesul de separare și, în funcție de parametrii definiți de utilizator, se adaptează la cerințele clinice schimbătoare ale pacientului, păstrează nivelurile de asistență sau continuă să urmărească pacientul și propune separarea. La apariția anunțului „Consider Separation” (Luați în calcul separarea), terapeutul trebuie să evalueze pacientul și să identifice măsurile potrivite (de exemplu extubarea sau continuarea ventilării mecanice).
SmartCare/PS este disponibil pe aparatele din seria Dräger Evita V.

SmartCare/PS: protocolul de separare automată
SmartCare/PS este conceput pentru a accelera procesul separării de ventilator și pentru a elibera timp pentru alte sarcini, cu ajutorul unui protocol clinic automat integrat. Aflați cum poate reduce timpul petrecut la ATI și timpul de ventilare, dar și cum permite mobilizarea mai rapidă a pacientului, prin stimularea reantrenării mușchilor respiratorii, ca să lucreze autonom.
„Adevărata problemă este că medicii specialiști și personalul de îngrijire trebuie să dedice pacientului o perioadă adecvată, pentru a nu rata ocazia de a avansa în procesul de separare. De multe ori acest lucru este dificil, întrucât accentul cade adesea pe asigurarea îngrijirii medicale a afecțiunilor acute ale pacienților.”
Sugestii de descărcări
Luați legătura cu Dräger
—
AFI Park Floreasca
Calea Floreasca Nr. 169 A
Etaj 3, Sector 1
014459, București
Sunați-ne de Luni - Joi 8:30 - 17:30
Vineri 8:30 - 12:30
Surse
1 Lellouche F, Mancebo J, Jolliet P, Roeseler J, Schortgen F et al. „A Multicenter Randomized Trial of Computer-driven Protocolized Weaning from Mechanical Ventilation” Am J Respir Crit Care Med 2006, Vol 174(8). pp 894-900, 2006. Originally Published in Press as DOI 10.1164/rccm.200511-1780OC on July 13, 2006 Adresa internet: www.atsjournals.org
2 Rose, L, Schultz, MJ, Cardwell, C, Jouvet, P, McAuley, DF & Blackwood, B 2013, „Automated versus non-automated weaning for reducing the duration of mechanical ventilation for critically ill adults and children (Review)”, Cochrane database of systematic reviews (Online), no. 7, CD009235. https://doi.org/10.1002/14651858.CD009235.pub2
